Întârzierea în interacțiunea socială apare printre primele caracteristici notabile în autism, părinții fiind cei care observă că copilul nu răspunde la nume când este strigat, are expresii faciale inadecvate ( nu râde, nu face contact vizual), interpretează greșit tonul vocii și expresiile faciale ale celorlalți, nu dezvoltă interese sau nu caută să împărtășească bucuria (Yates și Le Couteur, 2016).
Deoarece persoanele cu autism au ca principală problemă interacțiunea socială, multe cercetări au încercat să determine dacă au afectată capacitatea de a percepe unul dintre cei mai fundamentali stimuli sociali: fața umană. Cook, Brewer, Shah și Bird (2013) au evaluat contribuțiile relative ale autismului și alexitimiei la recunoașterea identității faciale și a expresiilor emoționale iar rezultatele susțin ipoteza că simptomele emoționale ale autismului sunt, de fapt, datorate coexistenței alexitimiei.
Semnificația interacțiunilor sociale nu este aproape niciodată vizibilă în mod explicit, făcându-se în permanență apel la (in)capacitatea de a analiza semnificația celor observate. Persoanele cu autism pot fi “mind blind” (orbi din punct de vedere social), având dificultăți în înțelegerea faptului că în spatele observațiilor noastre literare se adăpostesc idei, emoții si intenții. Ei au o teorie a minții (” mind theory”) deficitară sau inexistentă (Peeters, 2016).
Interacțiunea socială a copiilor cu autism (urmărirea direcției privirii celuilalt, întoarcerea capului, gesturi de indicare socială către celălalt, arătarea unui obiect etc.) depinde mult de motivația socială și dorința de a împărtăși experiențe sociale cu ceilalți. De asemenea, autiștii noverbali au mai multe dificutăți în comunicarea socială și imitație decât autiști verbali (Strid, Heimann, Gillberg, Smith și Tjus, 2012) însă atât imitația cât și interacțiunea socială pot fi dezvoltate prin programele de intervenție (Colombi et al., 2009).
Cercetările au arătat că la copiii cu autism, comportamentul de atașare nu este complet absent, aceștia fiind capabili să manifeste comportamente de atașamentul securizant față de părinții/îngrijitorii lor. Spre exemplu, aceștia se îndreptă mai des către proprii părinți decât către străini, poate și pentru că aceștia le oferă o formă de comportament social mai previzibil, oarecum ritualizat, într-o măsură ceva mai mare decât alte persoane (Peeters, 2016).
Dezvoltarea comportamentului imitativ la copiii cu autism este întârziată și/sau anormală, ceea ce înseamnă ca ei pierd și această ocazie de a deprinde empatia, de a cunoaște sentimentele celorlalți și de a învăța astfel de lucruri despre propriile sentimente, cunoașterea oamenilor și a sinelui provenind din relațiile afective cu ceilalți (Peeters, 2016).
Copiii cu autism pot prezenta o gamă de comportamente rigide și idiosincratice, întârzieri sau afectări ale jocului simbolic, ale creativității și imaginației, însă utilizarea unei intervenții structurate și repetitive poate îmbunătăți aceste abilități (Sherratt, 2002).
Jocul este marcat de caracterul repetitiv, copilul utilizând în joc obiecte puțin complicate (sfoara, nisipul, apa, hartia, butoanele). De asemenea, aceștia evită jocul colectiv. Interesele copiilor cu autism sunt în mare parte restrictive și repetitive. Comportamentele stereotipe au o anumita funcție și constituie reacții la stilul lor cognitiv, fiind previzibile și provocându-le un sentiment de euforie (Peeters, 2016).
Bibliografie:
Colombi, K., Liebal, K., Tomasello, M., Young, G., Warnekeken, F., Rogers, S.J. (2009). Examining correlates of cooperation in autism: Imitation, joint attention, and understanding intentions. Autistic Society, Vol 13(2), 143–163.
Cook, R., Brewer, R., Shah, P., Bird, G. (2013). Alexithymia, Not Autism, Predicts Poor Recognition of Emotional Facial Expressions. Psychological Science, 24(5), 723–732.
Peeters, T. (2016), Autismul. Teorie si interventie terapeutica. Iasi: Polirom.
Sherratt, D. (2002). Developing pretend play in children with autism. Autistic Society, Vol 6(2), 169–179.
Strid, K., Heimann, M., Gillberg, C., Smith, L., Tjus, T. (2012). Deferred Imitation and Social Communication in Speaking and Nonspeaking Children With Autism. Focus on Autism and Other Developmental Disabilities, 28(4), 230–240. Yates, K., Le Couteur, A. (2016). Diagnosing autism. Paediatrics and Child Health, 26:12.