Diagnosticul de autism este un model clinic al comportamentelor aberante care se abat de la dezvoltarea socială și lingvistică normală. Diagnosticul poate fi o provocare deoarece persoanele afectate pot nu numai să manifeste variații ale gradul de severitate comportamentală, limbaj și abilități intelectuale, dar și modificarea profilurile comportamentale odată cu înaintarea în vârstă. Scopul evaluării în TSA este de a realiza un diagnostic, acolo unde este cazul, și de a oferi intervenții și tratamente bazate pe un profil al punctelor forte, al deficiențelor, abilităților și nevoilor copilului si familiei. Aceasta include identificarea cazurilor de comorbiditate și probleme de dezvoltare asociate care pot avea un impact semnificativ asupra unui copilului și a familiei sale (Yates și Le Couteur, 2016).
Examinarea psihologică a copilului cu TSA este un demers ale cărui aspecte practice, tehnice și clinice au un statut specific. Pentru a preciza diagnosticul și a prefigura intervențiile terapeutice este indispensabilă evaluarea capacităților cognitive și sociale, precum și evaluarea comportamentului. O evaluare comprehensivă trebuie să includă observația clinică, interviul părinților, istoricul dezvoltării, testele psihologice și utilizarea uneia sau mai multor scale de diagnostic (Roșan, 2015).
Un diagnostic diferențial poate fi de asemenea o condiție coexistentă : întârziere globală de dezvoltare, dificultăți de învățare, probleme auditive, vizuale, tulburări specifice de limbaj, mutism selectiv, tulburare reactivă de atașament, lipsa oportunităților de a interacționa, sindromul Rett, encefalopatie epileptică (Yates și Le Couteur, 2016).
Cristina Mureșan (2004) amintește de două niveluri de diagnoză a copilului cu autism:
- Primul nivel de observație : evaluarea comportamentelor
Această primă evaluare permite indentificarea ariilor comportamentale disfuncționale și urmărirea evoluției acestora în timpul terapiei;
- Al doilea nivel al observației: evaluarea funcțională
Evaluarea comportamentelor, a dezvoltării și a funcționalității copiiilor autiști cu ajutorul scalelor și testelor standardizate pentru a determina severitatea tulburării și elaborarea planului terapeutic individualizat.
Evaluarea nivelului de dezvoltare și diferitele substructuri ale persoanei cu autism este esențială pentru cunoașterea stadiului de la care se pornește în terapie și intervenție. Principalul scop al intervenției psihologice clinice este de a-l face sa atinga un nivel acceptabil de autonomie personală care sa îi permita adaptarea satisfăcătoare la mediul înconjurător.
Programele educațional-comportamentale sunt cele care și-au demonstrat eficacitatea în cazul educației copiilor cu autism, ele conținând trei elemente de bază:
- Principiile învățării structurate : structurarea clasei și a procesului de predare-învățare (folosirea suportului vizual, instrucțiuni sistematice clare și ușor de înțeles, sarcini repetitive, formare de rutine, predictibilitate, adaptarea materialelor didactice la nevoile copilului, sisteme alternative de comunicare, oportunități suficiente de învățare, planuri individualizate, orare individualizate vizualizate) îl ajuta pe copil să facă față lumii confuze, suprastimulării, să minimizeze stresul și anxietatea, să crească previzibilitatea lucrurilor, să potențeze învățarea și să îi sporească independența de funcționare.
- Aplicarea unor strategii comportamentale pentru managementul problemelor comportamentale: analiza funcțională a comportamentului și realizarea unui plan comportamental individualizat care să conțină strategii clare de abordare a problemelor de comportament și care să fie aplicate consecvent la școală, acasă, în comunitate de către toți cei care intră în contact cu copilul.
- Aplicarea unor terapii complementare: logopedie, terapie ocupațională, kinetoterapie, terapie de integrare senzorială (Roșan, 2015).
Bibliografie:
Yates, K., Le Couteur, A. (2016). Diagnosing autism. Paediatrics and Child Health, 26:12.
Roșan, A. (2015). Psihopedagogia speciala: modele de evaluare si interventie. Iasi: Polirom.
Mureșan, C. (2004). Autismul infantil. Structuri psihopatologice și terapie complexă. Cluj-Napoca.